IMG_0788Ne lipsește ceva. Un ceva pe care nu îl putem numi foarte clar, dar a cărui lipsă plutește în aer. Comunitățile noastre încep să rămână fără repere. Acum o sută și ceva de ani mergeai la preot dacă aveai nevoie să te sfătuiești cu cineva. Era o instituție recunoscută în comunitate și umplea golul nesiguranțelor civice. Astăzi, la preot mergi pentru chestiuni de suflet, dar rămâne locul gol pentru cei care ne pot sfătui, cei la care ne uităm cu respect laic, cei care sunt stâlpii nenumiți ai comunității. Cred că acest loc ar trebui să fie ocupat de către profesori.

Avem multe povești din trecut în care profesorul e și el o instituție la rândul său. Rămân însă povești atât timp cât nu avem grijă de dascălii pe care îi avem, de acești oameni care sunt vitali pentru educarea copiilor noștri. Ei sunt cei care își pun amprenta pe evoluția în societate a copiilor pe care îi cresc în școală. O viață de profesor înseamnă sute și sute de copii, care se transformă în cetățeni ai comunității în care cresc. Lipsa respectului față de ei înseamnă lipsa respectului față de noi, pentru ca în final să asistăm neputincioși la prăbușirea propriei noastre comunități.

Am mers în șapte școli din Sectorul 6, cu ocazia deschiderii noului an școlar, și vreau să vă spun că semnele sunt bune. Școlile nu sunt perfecte, sunt multe de îmbunătățit la ele, dar sunt funcționale și îndeplinesc majoritatea criteriilor pe care le așteptăm de la ele. Am văzut lucruri bune și lucruri mai puțin bune. Cărți vechi și mâncate de carii, biblioteci care ar fi trebuit să fie trimise la casare încă din secolul trecut. Dar ele sunt ținute în viață de către dascăli dedicați, despre care aflăm rar că muncesc de două ori mai mult pentru ca lipsurile să nu se vadă.

IMG_5343

Și am vorbit cu zeci de profesori și învățători în acest periplu de la deschiderea școlii. Tema la care am asistat aproape redundant este nevoia lor de ajutor și reconstrucția imaginii dascălului în ochii comunității. Sunt cu toții conștienți că pe lângă materiile pe care le predau, ei sunt cei care îi învață pe copii ce presupune prezența în societate, care sunt regulile bunei cuviințe și a comportamentului civilizat. La urma urmei, în școală învață copiii noștri ce înseamnă interacțiunea și viața în comunitate. Și din acest motiv aș vrea să facem un efort social și instituțional de a sprijini demersul dascălilor noștri. Cred că și autoritățile locale ar trebui să se implice în acest efort și să înțeleagă că un cartier funcțional și civilizat ar trebui să graviteze în jurul dascălilor, adevăratele repere ale unei societăți la care visăm deja de câțiva ani.

IMG_5376IMG_0790 IMG_0789 IMG_5326IMG_0719